vizita

am un sentiment ciudat cand intru pe blog. aici viata a incremenit si ma sperie. de fiecare data, rar, cand m-am vizitat, m-am simtit straina mie si am fugit.
ce sa-mi mai spun dupa atatea luni de tacere?
am vorbit altfel, am vorbit tare. si cand n-am avut nimic a spune am tacut si-am privit.
nu mai stiu sa scriu. nu ma mai regasesc in cuvinte picurate catre nicaieri in miez de noapte, nu mai am rabdare, nu mai am timp.
e vara si lumea asta inchisa in laptopuri si calculatoare ma sufoca. de fapt ma sufoca exact in momentul asta si un abur dens de raid outdoor, cu care am dat in disperare in casa. pana am declansat alarma de gaze, care urla. daca nici in noaptea asta nu scap de tantari, nu mai stiu ce altceva sa fac.
poate ca toamna o sa ma reinvete drumul catre partea asta din mine care a ramas parasita pe-aici. pana atunci
raman cu vara. si cu lumea mea reala. asa, cu bune si cu rele. fara prea multe ganduri si constatari. cu nopti lungi si bere rece. cu oameni, cu emotii sau certuri. raman...

cand primavara moare

si-acum imi vine sa plang si sa strig, hei, opreste-te
da timpul inapoi si mai incearca odata. ai gresit undeva, n-ai fost atent.
m-auzi? opreste-te acum.

urla vantul si mi se face frica. e neagra noaptea asta, e lunga si grea, e trista si rece. primavara a disparut, inghitita de moarte. astept dimineata ca pe-o izbavire. ca poate maine n-o sa ma mai doara. ca poate maine se va fi reparat ce-a fost distrus azi. si nu, nu vreau sa cred ca asta e sfarsitul.
si plang, dar ce folos?!
dintr-o amintire imi zambeste mile, din alta georgica. fiecare in felul lui.
nu pot sa-mi iau ramas bun. nu inca. acum plang.

14 ani

unu, doi, trei
respir adanc, aprind imediat o tigara
trag primul fum adanc, sa-l simt cum intra-n alveole,
reactiile nu-mi sunt suficient de rapide, o fi varsta
expir
si ma prefac foarte interesata de al doilea fum, sangele imi bate tamplele
ce fac? ce zic?
mintea mi se taraste pe burta, trag de timp cu o intrebare suplimentara, destul de tampita
in timpul asta evaluez riscurile unui nu, avantajele unui da, probabilitatile, posibilitatile, ma intorc in timp, am iar 14 ani si vreau sa ma duc la o petrecere, nici vorba, ah, mama, ti-as sparge capul, vin toti prietenii mei, e important, nu pot sa lipsesc, nu pot sa ratez cheful asta, treci la tine in camera, sa va ia dracu, te rog, mamaaa, te rog, promit
urasc privirea aia neinduratoare, urasc viata asta
ce daca am de toate, nu-mi trebuie, as vrea doar putina intelegere
asta-ti trebuie? petrecere? lacrimi grele imi pateaza perna, in vreme ce ei danseaza si rad, trebuie sa inventez ceva, sa nu ma fac de ras ca nu m-a lasat mama, vreau doar sa treaca timpul si sa nu ma mai doara, vreau doar sa scap, intr-o zi o sa fug de-acasa, intr-o zi am fugit de-acasa

mai trag un fum
am atriile plina de grija si ventriculele de indoieli
de la inaltimea varstei mele
un chef la munte, la 14 ani, mi se pare o nebunie
hai, mama, ca vin toti prietenii mei
fumul tigarii danseaza

cum e drumul, unde o sa dormi, cine mai vine, cati ani au aia, o sa fie bautura, cineva aduce poate iarba, e frig si zapada, ai ce manca, poate iti fura telefonul, ah, esti prea mica pentru atatea capcane prea mari, cine o sa-ti poarte de grija, daca se intampla ceva, daca ai vreo problema, daca, daca

nepuse, intrebarile musca din mine
da sau nu, trebuie sa raspund, da sau nu
ea imi pandeste cu speranta privirea, te rooog, te rooog,
am terminat tigara si trebuie sa risc
trebuie sa raspund. sunt rationala? egoista? exagerata? nu stiu. inchid ochii. imi vine sa rad, imi vine sa plang.

ei bine, da. poti sa te duci.
tu ai 14 ani. grijile-s ale mele. asa e firesc.

de ce m-am suparat pe mandruta

nu m-am omorat niciodata dupa mandruta. adica, ce s-o mai dau de gard? mi s-a parut cam nesuferit, asa de la distanta, pe la stiri sau prin actiunile lui "la inaltime", indiferent de situatie.
uneori, cand mi-au mai picat in mana reviste de fete, am citit ceva materiale ori interviuri despre el, despre familie, despre copii
deh, de-astea casnice
care nici nu m-au impresionat, nici nu m-au iritat. un tip decent, o figura de televiziune care de atatia ani mi-a devenit familiara, un om.

dar aseara, pe la 12, cand am aruncat un ochi pe ziare si l-am vazut
surprins jenant cu o fatuca blonda
m-am enervat. nu pentru ca mandruta familistul ar avea o amanta.(din poze, filmulete si atitudine, fie vorba intre noi, nu cred ca a fost mai mult de un flirt vinovat si aproape firesc prin redactii de ziare ori televiziuni). nu m-am evervat nici ca paparazzii l-au vanat si i-au violat, vezi doamne, intimitatea din bmw.
m-a iritat felul prostesc in care lucian mandruta s-a predat scandalului. m-a enervat reactia lui din masina, si, mai mult, atitudinea lui de pe post (pe care la vremea respectiva n-am vazut-o). de parca incerca sa atraga atentia ca, in sfarsit, e protagonistul unui scandal. ca in sfarsit a intrat in randul lumii si a iesit cu o femeie cu alura de amanta, ba l-au mai prins si fotografii in ipostaze "incendiare".

a incercat o varianta, un fel de "care-i problema" chinuit(timp in care fata blonda si-a tras gluga pe chip - pfff) si s-a limitat la a tine mainile inclestate pe volan si privirea tintuita inainte.

aici m-am suparat. pentru ca omul nu a luptat nicio clipa pentru intimitatea lui. pentru statutul lui de barbat insurat. pentru familia si copiii lui. pentru dreptul lui de a plimba cu masina, pe la mogosoaia, o fata. colega de serviciu, inteleg. sau orice fata blonda.

v-am vazut cand o pupati pe domnisoara, striga paparazzo. si mandruta tace. i se ridica o minge la fileu si tace. pentru ca pret de cateva cadre, fotograful repeta verbul nevinovat "a pupa". doar tacerea prezentatorului tv il incurajeaza sa schimbe registrul si la a saptea intrebare sa foloseasca verbul "a saruta".
n-am inteles. n-am inteles de ce lucian mandruta nu a tras masina pe dreapta. de ce nu a parat inteligent. da, frate. sa v-o prezint. ea e coleg mea, mariana. angela, gina, manuela, oricum. si sigur ca o pupam. mi-a facut un mare serviciu. ii sunt dator, recunoscator, sunt impresionat. e un om deosebit si sunt mandru ca-i sunt coleg/prieten. bla,bla. orice. oricum. orice scuza era buna. orice explicatie era mai abila decat o tacere vinovata. orice intrebare avea raspuns.
apar pozele? si ce daca. si care e crima? vinovatia? lipsa de moralitate? intr-o familie unita, problemele de genul asta se rezolva oricum. cu sinceritate sau jumatati de adevar, cu povesti sau cu scuze. dar se rezolva in familie. nu pe post. nu cu scuze publice.
asta n-am inteles. de ce omul a strigat "hotu" inainte sa-i fie sparta casa. si m-am enervat. pentru ca mandruta s-a pus singur la zid. e ca si cand directorul unei scoli il prinde pe elev in wc cu tigara in mana, iar pustiul se sperie inutil si striga, autodistructiv, aaa, e prima oara cand fumez marijuana!!

pana la urma, micile sau marile vinovatii ne privesc. pana la urma ele ne fac rau doar noua sau familiilor, prietenilor, iubitilor, fratilor nostri. celor carora le pasa. pe mine nu ma afecteaza povestea de dragoste si tradare a lui lucian mandruta. nu cred ca s-a vrut tarat in asa ceva, cum s-ar putea deduce din insinuarile de mai sus. nici macar nu cred ca si-a inselat nevasta. si nici ca ma intereseaza. dar nu pot sa nu ma supar cand un om - chiar daca nu mi-e apropiat, ba nici simpatic- isi asuma oprobriul unei lumi care nu e in masura sa-l judece, nici sa-l condamne.
mandruta s-a aruncat in troaca. iar porcii mananca din troaca oricum, orice. nu conteza ca printre laturi cineva a scapat si un obiect de pret. porcilor le e foame. eu insami sunt un porc, aici, acum. si-n general, probabil, dar asta nu-mi mai asum.

goodbye, my friend

stii ce am sa-ti spun in ajun de an nou?

ca printre cele mai urate lucruri de pe lumea asta este sa-ti parasesti prietenii.sa te pisi pe oamenii care tin la tine. sa le intorci spatele celor carora le pasa.
nu stiu daca te mai gasesc la adresa asta de mail. de fapt nici nu-mi pasa daca gandurile mele ajung vreodata la tine. le scriu acum ca sa nu ramana nespuse, ca sa nu ma urmareasca, ca sa nu ma mai doara.
te-am considerat atat timp aproape de mine, incat acum, cand esti de atata vreme departe, aproape ca-mi vorbesc mie. am incetat de mult sa mai caut explicatii. nici nu am a te intreba ceva. nici nu conteaza. acum nu mai conteaza.
pastrez in urma ta
un zambet
caci am zambit mereu cand te-am vazut, cand te-am auzit, cand mi-ai fost aproape, cand te-ai plans sau m-am plans eu, cand ne-a fost bine, cand ne-a fost rau, cand ne-am imbatat, cand ne-am trezit, cand am avut drame mai mari sau mai mici sau cand ne-am distrat prosteste amintindu-ne ca am fost odata
tineri.
de fapt, tu ai fost una dintre marile si importantele mele conexiuni cu trecutul. cu tineretea mea. una dintre putinele legaturi pe care le-am avut cu lumea in care, pe vremuri, nu era loc decat pentru ras.
asa am sa te pastrez in inima mea. ca pe o frantura de tinerete, pe care mi-ai adus-o acasa si dupa ce am imbatranit. cald, familiar, nebun si intelegator, egoist si iresponsabil,
doamne,
semanai atat de mult cu mine ca n-am putut sa nu te iubesc. fara sa stii sau sa intelegi, existenta ta mi-a fost sprijin tacit. gandul ca esti acolo, undeva, ca ma cunosti de mult, ca ma stii bine, cu bune si rele, cu jenante sau reconfortante aspecte mi-a multumit nevoia de incredere. de prietenie. de dragoste profunda.
eu sunt prin excelenta un om egoist. dar in egoismul meu te-am iubit pentru ce esti, nu pentru ce reprezentai pentru mine. absenta ta mi-a lasat un gol in viata. mi-ai lipsit fizic, psihic, sentimental. imi lipsesti si acum, intr-o noapte tampita, in care beau whisky cu gheata si scriu un mesaj catre nicaieri. fara tine am fost mai singura pe lume, pe lumea asta care nu prea-mi mai zambeste. in lumea asta pe care nu prea o mai inteleg. in lumea asta in care oamenii isi devin straini.

patetic si inutil, o sa te iubesc mereu. dar nu mai vreau sa te vad. vreau sa stiu ca ti-e bine, ca esti fericit, ca fantomele singuratatii au incetat sa te urmareasca. deseori ma gandesc ca numai o fericire profunda te-a impiedicat sa-mi fii prieten. si atunci ma bucur. si nu pot sa te urasc. si te iert ca m-ai lasat singura. si te iert ca m-ai renegat, ca m-ai sters din inima ta, acolo unde imi imaginez ca am fost vreodata. inteleg.
dar asta nu ma impiedica sa-mi fie dor.
de departe, in liniste, in paharul de whisky cu gheata, in amintirile mele tandre
despre una dintre cele mai frumoase relatii pe care le-am avut cu cineva. si ma recunosc, lucru care nu prea mi se intampla, invinsa.
te urasc pentru ca m-ai abandonat. dar te iubesc pentru ca ai facut-o. mi-ai oferit, astfel, sansa unei suferinte profunde, care ma innobileaza. sunt un om mai bun pentru ca te iubesc si tu m-ai uitat. altfel, as fi fost banala.
de fapt, du-te dracului. nu meritam asta. si nu inteleg. si ma revolt. si sufar. si esti un bou. si eu sunt o vaca pentru ca ii spun ca esti un bou.
dar mi-e mai usor, mai comod si mai linistitor
sa stiu ca viata iti e atat de frumoasa incat in ea nu mai loc de amintiri.
dar in ajun de an nou - a trecut un an deja- am sa-ti spun doar
ca o sa te iubesc mereu. chiar si atunci cand te urasc.